Tissot a publicat un top cu cele mai bine vândute modele din această vară. Ceasurile lor sunt la mare căutare, aşa că ne-am propus să prezentăm pe larg acest top mai jos:
1. Tissot Chemin des Tourelles Squelette
Pe primul loc se află un ceas care poartă numele străzii pe care a fost construită fabrica Tissot în 1907, fabrică ce funcţionează şi astăzi la aceeaşi adresă. Este vorba despre un ceas tip skeleton, cu mecanism ETA 6497-1 cu rezervă de mers de 46 de ore. Carcase este din inox, geamul din safir iar indicatoare numerice folosesc cifre romane.
2. Tissot Couturier Cronograph
Tissot Couturier este un ceas cronograf cu mecanism ETA G10.211, un model care a trecut şi pe la noi prin service pentru o polişare. Deşi umblă vorba că mecanismele ETA G10.211 folosite de Certina sunt mai reuşite, Tissot Couturier impresionează în primul rând prin design.
3. Tissot V8 Quartz
După cum spune şi Tissot, acest ceas este ca un motor V8 pentru încheietură. Sub capotă se găseşte acelaşi mecanism ETA G10.211 ca şi la Tissot Couturier. Probabil că ideal ar fi ca ceasul să toarcă la volanul unei maşini puternice. De preferat cu motor V8 :)
4. Tissot Quickster Unisex
Un ceas simplu, care dovedeşte că nu numai complicaţiile pot face succes în lumea ceasurilor. Ceasul are un mecanism quartz ETA F06.111, carcasă din inox, geam de safir şi brăţară din material textil. Poate fi potrivit drept accesoriu zilnic, atât pentru domni, cât şi pentru doamne şi domnişoare.
5. Tissot T-Touch Expert Solar – Tony Parker Edition 2014
Ultimul loc din top este ocupat de reuniunea dintre o vedetă Tissot şi vedeta echipei de baschet San Antonio Spurs. Fiind un ceas care se vrea la fel de dinamic precum Tony Parker, îşi obţine energia şi de la soare, are carcasă din titaniu şi o mulţime de funcţii: touch screen, barometru, alarmă, altimetru, busolă şi posibilitatea de a seta mai mule fusuri orare.
Dacă ar fi să aleg dintre cele cinci ceasuri aş oscila între design-ul lui Tissot Couturier şi funcţionalitatea T-Touch-ului. Ce ceas aţi alege dintre cele cinci?