Descriere
Brandul Election datează din perioada de înflorire a orașului La Chaux-de-Fonds, încă de la începuturile modernizării industriei elveţiene de ceasuri. Manufactura de Montres Election sau Fabrique Election, cunoscută şi ca Fils de L. Braunschweig Company, a fost printre puținele fabrici din acele timpuri care au industrializat producția de ceasuri.
În 1901, această fabrică a înregistrat brandul Election pentru produsele sale, un brand care urma să parcurgă o traiectorie lungă. Conform ziarului Le Nationale Suisse, în 1904, La Fabrique Election avea în jur de 250 de angajați, iar activitatea sa era încurajată și de Federation Horologere, care promova crearea unei industrii orologere mecanizate.
În 1914, Fabrique Election a câștigat Grand Prix-ul, oferit de juriul Expoziției Internaționale de Cronometrie de la Berna pentru design-ul unui mecanism. Brandul „Election Grand Prix Berne 1914” vine tocmai de la acest eveniment istoric. În anul 1917, brandul deja renumit se înregistrează și în Marea Britanie.
Election Uhren AG, noul proprietar al mărcii Election, se străduiește să dea un impuls brandului, în concordanță cu ideea respectului pentru calitate, care a contribuit și în trecut la renumele fabricii.
Materialele folosite pentru noile colecții sunt de înaltă calitate. Toate modelele au carcase din oțel inoxidabil antialergic cu standardul 316L, la fel și brățările, iar curelele sunt din piele autentică. Ceasurile Election folosesc numai geamuri din safir, iar mecanismele – produse în Elveția – reintroduc conceptul de „long service life”. Calitatea mecanismelor permite o servisare corespunzătoare, spre deosebire de tendința „modernă” a mecanismelor capsulate, care nu permit decât înlocuire în cazul unui defect.
Caracteristici:
Tip: Ceas bărbătesc
Stil: Sport, Casual
Funcții: Dată, Oră, minut, secundă, cronograf
Mecanism: Swiss Made Quartz
Producător mecanism: Ronda
Rezistență la apă: 10 ATM
Geam: Safir
Culoare cadran: Negru
Citire cadran: Cifre arabe
Carcasă: Oțel inoxidabil 316 L
Dimensiune carcasă: 46 mm
Grosime carcasă: 11 mm
Finisaj carcasă: Satinat
Curea/brățară: Piele veritabilă
Culoare: Negru
Lățime: 24 mm
Sistem de închidere: Cataramă tip fluture cu siguranță
Alte detalii:
Calendar la ora 16
Logo pe cadran, capac spate, coroniță și cataramă
Indicatoare argintii
Coroniță cu filet